Archive for February, 2010

love is in the air… (prin ochii unui jurnalist)

Posted in prin ochii unui jurnalist with tags , , , , on February 14, 2010 by pmg

Happy Valentine’s Day tuturor!!!… De ziua indragostitilor va doresc sa va iubiti, pentru ca in restul anului se pare ca nu o faceti, asa ca e buna si o zi din 365 decat deloc…

 Treziti-va la realitate, fratilor! Nici macar nu e sarbatoarea voastra, pe langa faptul ca oamenii se comporta total prosteste in privinta “sarbatorii” de fata. Romani, in caz ca ati uitat si aveti neaparat nevoie de o zi in care sa iubiti, aveti propria zi pentru asta, pe 24 februarie si se numeste DRAGOBETE. Dar, normal, voi nu aveti de unde sa stiti asta, ca v-ati nascut toti in America si trebuie sa aveti Valentine’s Day; ca, deh… nu se poate fara… e la moda…

Sunt sigura ca nu sunt singura cu o asemenea opinie (nici nu am dorinta sa fiu, ar fi prea trist), dar nu cred ca oamenii au nevoie de o singura zi in care sa-si spuna ca se iubesc. E ca si cum ai iubi pe cineva numai pe 14 februarie si il mai iubesti pe 14 anul viitor… De ce? Mi se pare ceva extrem de copilaresc si, pe alocuri, chiar jignitor.

M-am saturat, pur si simplu, de o sarbatoare care nici macar nu apartine poporului meu, ci e imprumutata (aiurea) de la atii; si va mai intrebati de ce unii sunt cu “nasul pe sus” si ne privesc de sus pentru ca suntem romani; e vina noastra, deoarece noi ii pupam in c*r si ne purtam ca si cum ar fi zei sau ceva.

Un al doilea motiv pentru care nu mai pot suporta acest Valentine’s este deoarece, oriunde imi intorc privirea, vad numai inimioare, ursuleti, balonase, tot felul de porcarioare care trebuie sa fie, aproape obligatoriu, rosii sau roz. Sunt jurnalist, dar critic publicitatea care se face unui “eveniment” care, pentru prosti inseamna o sarbatoare imprumutata, iar pentru cei destepti nu este altceva decat marketing.

Totul incepe cu vreo doua saptamani inainte de 14 februarie, deci cam pe 1-2, si aici ma refer la promovarea agresiva a Valentine’s si nu la reamintirea oamenilor de existenta sarbatorii. Peste tot apar micile atentii (care, uneori, devin chiar mari pentru cei cu bani in buzunar), toti vorbesc de asta, nimic nu mai conteaza in afara de… 

M-am saturat de acest Valentine’s Day! Dragii mei, daca vreti sa copiati pe altii, duceti-va, frate, la ei, in tarile lor; acolo nu va va critica nimeni comportamentul; dar nu va asteptati ca eu, in tara mea, sa preiau sarbatoarea altora, cand o am si eu pe a mea, SIMILARA si nationala. Suna mai bine Valentine’s Day decat Dragobete? Atunci luati-va numele, impreuna cu toate inimioarele si toti ursuletii si bagati-vi-le pe toate undeva…

Sa ma anuntati si pe mine cand veti invata ca nu aveti nevoie de o anume zi pentru a spune celui drag ca il iubiti. Iubirea nu o veti putea niciodata demonstra cu un ursulet sau o inimioara date cadou pe 14 februarie, ci o demonstrati prin fapte, de-a lungul timpului. Cand veti fi capabili sa vedeti asta, atunci veti intelege ce e iubirea; nu, nu e un cadou; un cadou e doar o mica atentie cu menirea de a bucura pe cel drag; dar un urs nu va insemna niciodata iubire. Inca o dovada ca oameni habar n-au sa iubeasca; nu stiu nici macar ce inseamna asta…

Bafta prieteni! E Valentine’s Day! Sa va iubiti mult azi, pentru ca, in rest, nu veti mai putea! 😉

Advertisements

… for who I am… (muzica)

Posted in muzica with tags , , , , on February 10, 2010 by pmg

Lame, ar zice unii despre alegerea facuta… treaba lor… Motivul pentru care am hotarat sa aduc in discutie aceasta melodie este ca, de ceva timp, nu am mai simtit nimic in muzica pe care o ascult, in sensul ca ma lasa rece :-” Oricum, nu stiu din ce cauza, poate versurile siropoase, poate faptul ca e cat de cat dragut tipu’, cert este ca mi-a placut acest cantec.

Da, sigur ca este genul de melodie pe care o gasesti pe toate drumurile, specifica asa-ziselor boy-band-uri, dar f**k it! I like the damn song! Multe voci critice ar spune ca sunt vreun fel de copil idiot, ca Jonas Brothers sunt naspa, chestii de genu’, dar, pan’ la urma, nu mi-e rusine sa recunosc faptul ca sunt melodii din categoria “stupidutze” care imi plac, pentru ca, pur si simplu, sometimes I wanna be a child again, see the happy endings in life.  Ascult si Miley Cyrus and I’m not afraid to admit it! Ha! Say all you want!!! I dare you! 😀 Miley Cyrus va fi, cel mai probabil, subiectul unui post viitor.

Prin urmare, motivele pentru care imi place melodia de fata sper ca sunt evidente; mai mult nu am ce sa spun, nu am de gand sa critic clipul, pentru ca imi place: este simplu, dar spune multe. So, va las sa comentati cat vreti, sa radeti cat si daca vreti; mie imi va placea in continuare melodia, because I really want someone to love me for who I am; and I think we all want someone to need us and it’s not a bad thing. Poate cineva sa contrazica asta? Poate cineva sa spuna ca nu vrea sa fie iubit/a pentru ceea ce este si nu-si doreste sa existe o persoana care sa aiba nevoie de el/ea?

dupa ploaie nu iese niciun soare… raman nori… (ganduri si sentimente)

Posted in ganduri si sentimente with tags , , , , , , , on February 8, 2010 by pmg

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris pe blog, aproape 9 luni, daca nu ma insel. Cred ca a venit momentul sa revin, sa ma intorc la ce eram atunci…

Se pare ca viata te schimba uneori asa cum nu-ti poti imagina, momente in care uiti ce ai fost inainte si dai drumul la tot in speranta ca noua viata este viitorul la care ai visat. Dar se intampla sa-ti dai seama ca nu e totul asa cum iti imaginezi si iti doresti, iar atunci regreti ca ai dat drumul, dar, si mai mult, regreti ca nu te mai poti intoarce la ce ai fost, pentru ca te-ai schimbat prea mult.

In ultimele 9 luni pot spune ca am trait, ca am invatat sa iubesc, am invatat sa iert, am vazut cum e sa ai totul si, apoi, sa nu mai ai nimic. E ciudat cum, intr-o clipa, toata viata ta se poate schimba in asemenea maniera incat sa nu mai fi capabil sa te regasesti… Acum mi-as dori sa nu fi trait niciodata aceasta perioada despre care vorbesc; cred ca prefer sa fi ramas la acele opinii obiective si sa nu traiesc pe propria piele ceea ce, pana la urma, inseamna viata.

Daca m-ar fi intrebat cineva acum 3 luni ce parere am despre mine si viata mea as fi spus ca totul este perfect, ma simt genial si nimic nu ma poate atinge; invatasem sa zbor si asta era tot ce imi doream. Acum mi-e teama sa-mi mai doresc sa zbor, pentru ca am vazut cat de dureroasa este caderea, ceea ce ma face sa ma gandesc la acel “proverb” care spune: “better to have loved and lost, than to have never loved at all” (mai bine sa fi iubit si pierdut, decat sa nu fi iubit deloc). Oare asa sa fie? Experienta ma face sa cred ca e mai bine sa nu iubesti decat sa pierzi. Poate este doar infatisarea temporara a unei inimi frante, insa cel ce nu iubeste este mai protejat decat cel ce iubeste si pierde…  Astept pareri in legatura cu acest aspect, gandindu-ma ca, undeva in mine, ceva isi doreste sa nu am dreptate si sa cred din nou in iubire…

Apoi, in speranta ca pot reveni la macar jumatate din ce am fost odata, am cautat sa-mi ocup timpul cu diverse. Asa mi-am amintit ca, acum ceva timp, aveam curajul sa fac publice toate gandurile mele, crezand ca asa voi putea ajuta pe cineva care cauta un raspuns la intrebarea pe care mi-am pus-o si eu la un moment dat (oricare ar fi acea intrebare); si am revenit la blog… Tre’ sa recunosc ca post-urile mele aici sunt ca niste confesiuni facute unui jurnal cu diferenta ca toata lumea le poate citi, fapt ce nu ma deranjeaza catusi de putin, pentru ca orice as scrie aici, sunt foarte putin cei care vor sti sa citeasca miile de cuvinte si sa ma cunoasca…

Revenind la ganduri si sentimente, noi de aceasta data, in ultimele cateva zile am invatat ca, oricat de greu ar fi sa te ridici dupa ce cazi de undeva de foarte sus, totusi se poate; pentru aerul pe care l-am respirat din nou datorez multumiri prietenilor, foarte putini la numar, care m-au ajutat sa respir din nou (se stiu ei sau, mai bine zis, ele). Nu as fi crezut vreodata ca ma pot ridica din nou, ca mai pot simti ceva, dar am facut si asta; e ciudat sa vezi cum, din pura intamplare, langa tine poate aparea o persoana care, fara sa vrea sau sa stie ce face, te ajuta sa reiei un drum pe care uitasei sa-l mai umbli. Intalnesti un om pe care, desi nu-l cunosti asa cum ar trebui, asa cum o fac prietenii lui, ajungi sa-l indragesti pentru simplul motiv ca ti-a redat viata inapoi; poate ca daca ar fi stiu ce face, nu ar fi vorbit niciodata cu tine; nu stii ce crede despre tine, dar stii ce crezi tu despre el si ii multumesti pentru ca, prin simpla lui prezenta si niste discutii lipsite de importanta, te-a facut sa iti doresti sa mergi mai departe. Nu stiu daca va citi vreodata aceste cuvinte sau daca vor insemna ceva pentru el in cazul in care le va citi si presupun ca, pana la urma, nu conteaza, sunt doar niste cuvinte, so…

Nu ma gandeam cand am inceput sa scriu acest post ca voi ajunge la 700 de cuvinte, dar se pare ca nu e totul asa cum credem noi (dupa cum am mai spus). De curand, am inceput sa citesc un blog al carui autor a decis ca post-urile sa fie foarte lungi; in general, ma plictisesc cand e vorba sa citesc mult, insa, pentru prima oara, sunt fascinata de ceea ce gasesc acolo si imi dau seama ca sunt atatea lucruri pe lume pe care nu le stiu si care pot fi spuse in multe cuvinte, dar fara sa plictiseasca. Realizez acum ca si post-urile mele, multe dintre ele, sunt lungi; sper doar sa nu fie plictisitoare. 

Astfel, ma voi opri aici, in ideea ca am scris destul si ca se va gasi cineva care sa aiba rabdarea necesara sa citeasca toate cele (acum) 860 de cuvinte “aruncate” pe o pagina de blog de catre  un actor al scenei vietii care a trait prea multe pentru a le tine pentru sine.

De asemenea, promit ca voi reveni cat de frecvent pot si voi lasa aici tot ce cred si simt pentru ca cei care isi cauta propriile raspunsuri sa cunoasca, daca ii ajuta, si opinia mea…